FILM – Istoria Echipei STEAUA BUCURESTI

O echipa invincibila , o echipa care reprezinta Romania, una si ea singura : STEAUA BUCURESTI!!

CFR Cluf este favorita

Antrenorul francezilor de la Bordeaux, Laurent Blanc, o considera favorita pe CFR Cluj in infruntarea cu echipa pe care o pregateste.

“Castigand la Roma si obtinand o remiza cu Chelsea, adica patru puncte intr-o grupa foarte grea, putem spune ca CFR Cluj este favorita in fata noastra. CFR este o echipa surprinzatoare, foarte bine organizata, mai ales in ofensiva, unde are talente individuale. Noi avem zero puncte, in consecinta, calculele sunt usor de facut: avem nevoie de cele trei puncte pentru a continua sa speram…”

Ultimul atrenament al lui Lacatus la Ghencea

Lăcătuş, la ultimul antrenamet în Ghencea!

În timp ce Gigi Becali aleargă în stânga şi în dreapta după un înlocuitor, Marius Lăcătuş a venit la Stadionul Steaua să susţină ultima sa şedinţă tehnică în Ghencea.

“Fiara” va profita de acest antremanent pentru a-şi lua “adio” de la fotbalişti, în zilele următoare urmând ca foştii săi elevi să aibă un alt “profesor”.

Vestea demiterii nu a fost primit cu bucurie de fotbaliştii din Ghencea, Ogăraru declarând, chiar după meciul contra francezilor de la Lyon, că se teme că Steaua va rămâne fără “Lăcă”

Baschet (basket)

Baschet

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite jocuri sportive din lume; se caracterizează prin fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia înaltă şi calităţile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu, inteligenţă şi rezistenţă nervoasă.

Istoric

Vechile populaţii incaşe, maya şi aztece practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băştinaşii din Florida aveau o ţintă formată dintr-un coş de nuiele iar indienii din America plasau un fel de coş în trunchiuri de copac.

În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din statul Massachusetts, SUA, pe numele său James A. Naismith, încercând să facă mai variate lecţiile de educaţie fizică ale studenţilor, cu un conţinut mai atractiv şi mai dinamic, fără condiţii materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi şi a înlocuit poarta cu un coş suspendat pe un perete. Astfel a luat naştere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coş, ball = minge).

La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren. Jocul se răspândeşte în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.) şi din 1935 se dispută Campionatele Europene (la care a participat şi ţara noastră).

Regulament

Un joc de baschet are loc între două echipe a câte 5 jucători pe teren fiecare. Scopul fiecarei echipe este să introducă mingea în coşul adversarilor şi să încerce să împiedice cealaltă echipa să înscrie. Echipa care înscrie cele mai multe puncte la terminarea timpului de joc va fi învingătoarea jocului respectiv. Mingea poate fi pasată, aruncată, lovită, rostogolită, driblată, în orice direcţie.

Terenul de joc

Terenul de joc este o suprafaţă dreptunghiulară, plană şi dură, liberă de orice obstacol. Dimensiunile terenului trebuie să fie de 28 m în lungime pe 15 m în lăţime, acestea fiind măsurate de la marginea interioară a liniilor care delimitează terenul. Federaţiile naţionale au autoritatea să aprobe pentru competiţiile naţionale, terenurile de joc existente cu dimensiunile minime de 26 m lungime şi 14 m lăţime.

Terenul de joc va fi delimitat de linii. Toate liniile trebuie să fie trasate cu aceeaşi culoare (de preferinţă alb), să aibă o lăţime de 5 cm şi să fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lăţimile terenului) şi liniile laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice obstacol inclusiv scaunele din zona băncii echipelor trebuie să fie situate la cel puţin 2 m distanţă de terenul de joc.

Linia de centru trebuie trasată, paralel cu liniile de fund, din punctele centrale ale fiecărei linii laterale. Ea va fi prelungită cu 15 cm în afara fiecărei linii de tuşă. Cercul central trebuie trasat la centrul terenului şi va avea o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a circumferinţei. Dacă suprafaţa cercului central este colorată, atunci culoarea va fi aceeaşi cu cea a zonelor de restricţie. Semicercurile vor fi trasate pe terenul de joc având centrul la jumătatea liniilor de aruncări libere şi o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a liniilor care le delimitează.

Liniile de aruncări libere şi zonele de restricţie

. O linie de aruncări libere trebuie trasată paralel cu fiecare linie de fund. Marginea ei exterioară trebuie situată la 5,80 m de la marginea interioară a liniei de fund şi trebuie să aibă 3,60 m lungime. Centrul liniei trebuie situat pe linia imaginară care uneşte mijlocul celor două linii de fund. Zonele de restricţie trebuie să fie spaţiile delimitate pe terenul de joc de liniile de fund, liniile de aruncări libere şi liniile care unesc extremităţile liniilor de aruncări libere cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m de o parte şi de cealaltă a mijlocului acestor linii, măsurate de la marginea exterioară a acestor linii. Toate aceste linii, cu excepţia liniilor de fund, fac parte din zona de restricţie.

Panoul de baschet este fabricat din metal,sticlă,lemn sau plastic, având grosimea de 3 cm,iar inelul acestuia fiind plasat la 3 m de sol avand un diametru de 40 cm. Mingea de baschet este confecţionată dintr-o cameră de cauciuc, acoperită cu o anvelopa de piele, material plastic sau cauciuc, având greutatea de 600-650 gr. şi circumferinţa de 75-80 cm. Jocul este condus de 3 arbitri în teren (conform regulamentului FIBA), ajutaţi de un scorer şi un cronometror.

Un meci de baschet se desfăşoară în 4 reprize de câte 10 minute fiecare, cu o pauză de 2 minute între sferturile 1-2 şi 3-4, precum şi o pauză de 15 minute între sferturile 2-3 conform regulamentului FIBA. În campionatul nord-american NBA meciul se desfăşoară în 4 reprize de câte 12 minute fiecare. Spre deosebire de alte jocuri, la baschet se cronometrează timpul efectiv de joc, cronometrul fiind oprit la toate întreruperile jocului. Coş înscris este valabil numai dacă mingea intră în coş pe deasupra lui şi trece prin el. Daca in momentul aruncarii jucatorul se afla exteriorul liniilor de trasare a semicercului semicercului, atunci aruncarea va valora 3 puncte. Daca aruncatorul se va afla in interiorul sau in contact cu linia de trasare a semicercului, aruncarea va valora 2 puncte. Fiecare aruncare de la linia de aruncari libere va valora 1 punct. Un meci de baschet nu se termină niciodată cu un scor de egalitate între cele două echipe. Au existat competitii in care echipele puteau termina la egalitate un meci, in cazul desfasurarii unei competitii stil tur -retur, dar numai in cazul meciului tur. În cazul în care la sfârşitul timpului regulamentar de joc cele două echipe se află la egalitate, meciul se va prelungi cu o repriză de prelungire de 5 minute de joc efectiv. Dacă şi la capătul acestei reprize situaţia de egalitate continuă, meciul se va prelungi cu atâtea reprize cât este necesar ca la final o echipă să aibă cel puţin un punct mai mult decât adversara sa.

După fiecare coş marcat, mingea se repune în joc de către echipa aflată în apărare din orice loc aflat înapoia liniei de fund a propriului teren. Timeout-ul se poate acorda în ambele reprize de câte două ori fiecărei echipe, la cererea antrenorului sau a jucătorilor.

În jocul de baschet sunt sancţionate (prin pierderea mingii), fie abaterile de la regulament, fie greşelile personale (efectuate prin contact direct cu un adversar). În timpul driblingului jucătorul se poate deplasa pe teren, dar dacă a oprit driblingul, nu-l poate relua, făcându-se vinovat astfel de „dublu dribling”.

Pivotul este un post deţinut de un jucător într-o echipă de baschet. Mai poate desemna mişcarea unui jucător cu mingea, care menţine cu un picior contactul cu solul, iar cu celălalt îşi schimbă direcţia o dată sau de mai multe ori. Regula paşilor interzice jucătorului aflat în posesia mingii să se deplaseze cu ea în braţe. Regula celor 3 secunde nu permite unui jucător în atac să stea mai mult de 3 secunde în suprafaţa de aruncări libere sau să ţină mai mult de 5 secunde mingea în posesia sa, fără s-o bată în podea. Regula celor 8 secunde obligă echipa care are mingea să treacă în acest interval de timp în terenul advers (cu mingea). Regula celor 24 de secunde impune echipei în atac să arunce la coş în timp de maximum 24 de secunde. Un jucător care comite 5 greşeli personale în timpul jocului este eliminat definitiv de pe teren.

Baschetul în România

Jocul de baschet se răspândeşte în Europa de la începutul secolului XX, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904. În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 ţări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveţia şi Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat şi ţara noastră).

La noi în ţară, primele demonstraţii de baschet au fost efectuate în 1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se sporadic competiţii interşcolare. Unul dintre liceele celebre la acea vreme a fost „Mihai Viteazul”, învingător în prima competiţie interliceană organizată la noi în ţară. De altfel, liceul „Mihai Viteazul” a fost şi prima instituţie care a beneficiat de un teren regulamentar de baschet. Începând cu anul 1928 se constituie diferite echipe, exclusiv masculine, la cluburile Sportul Studenţesc, Juventus sau T.C.R.

Federaţia Română de Baschet şi Volei ia fiinţă în 1931. Tot atunci este organizat şi primul campionat regional masculin. În această perioadă nu existau mai mult de 150-200 sportivi legitimaţi, baschetul trăind mai ales din insistenţele şi pasiunea unor animatori. După 23 august 1944, odată cu instaurarea regimului comunist acest sport începe să aibă caracter de masă, ca de altfel majoritatea activităţilor sportive din acea vreme. Sunt organizate campionate republicane (începând cu anul 1947), se participa la primele Jocuri Balcanice (1946), sunt organizate anual campionate şcolare şi universitare, precum şi festivaluri de minibaschet pentru copii.

Dintre performanţele României pe plan internaţional menţionăm clasarea de 3 ori pe locul IV la Campionatele Feminine Europene (1964,1966, 1968) şi de două ori pe locul V la cele masculine (1957, 1967), precum şi unele succese ale echipelor de club Steaua, Dinamo, Politehnica Bucureşti, Rapid în cupele europene. În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV. În 1991 echipa masculină de baschet juniori a României a înregistrat cea mai bună peformanţă a vreunui lot din România la un campionat mondial de baschet clasându-se pe locul V la CM de la Edmonton, Canada. Din lot făceau parte, printre alţii, Ghiţă Mureşan, singurul român care a evoluat în NBA sau Constantin (Titi) Popa, doi dintre cei mai cunoscuţi baschetbalişti români pe plan internaţional.

În acest moment supremaţia pe plan intern la masculin este deţinută de echipa CSU Asesoft Ploieşti, iar cel mai valoros baschetbalist este Virgil Stănescu, care s-a transferat în 2007 la formaţia rusă Unics Kazan.

Pentru Discutii…

Pentru discutii cu adminul, sau pentru a va si distra, intrati pe CHAT!

Care este cel mai favorit sport?

Handbal

Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a aparut în Europa la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Originile lui sunt însa mult mai depărtate şi le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu şi în jocurile dinamice folosite în şcolile din centrul şi nordul Europei la începutul secolului XIX. În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în şcoli ca material didactic, rod al imaginaţiei creatoare a unor eminenţi profesori de educaţie fizică.

Istorie

Se disting şi sunt atestate trei rădăcini multinaţionale, fiecare cu o variantă nu prea mult deosebită de handbalul consacrat şi practicat astăzi:

Terenul de joc

Caracteristici generale

Dimensiunile terenului de joc

Terenul de joc este un dreptunghi cu lungimea de 40 metri şi lăţimea de 20 metri şi este compus din două spaţii de poartă şi o zonă de joc. Liniile laturilor lungi sunt numite linii de margine, iar liniile laturilor scurte sunt numite linii de poartă (între barele porţii) sau liniile exterioare porţii (de ambele părţi ale porţii). În jurul terenului de joc trebuie să existe o zonă de siguranţă, cu o lăţime de cel puţin 1 metru de-a lungul liniilor de margine şi 2 metri în spatele liniilor exterioare porţii. Caracteristicile terenului de joc nu trebuiesc modificate în timpul jocului, astfel încât una dintre echipe să fie avantajată.

Porţile

În centrul fiecărei linii exterioare a porţii se găseşte o poartă. porţile trebuie să fie solid ancorate de podea sau de pereţii din spatele lor. Porţile au la interior o înălţime de 2 metri şi o lăţime de 3 metri. Barele verticale ale porţii sunt unite de o bară orizontală în partea superioară. Partea posterioară a barelor porţii trebuie să fie aliniată cu muchia posterioară a liniei de poartă. Barele verticale şi bara transversală trebuie să fie pătrate în secţiune, cu laturile de 8 cm. Pe cele 3 laturi care sunt vizibile dinspre terenul de joc, barele trebuie vopsite în 2 culori contrastante, care să fie diferite şi de culorile din jurul porţii. Porţile trebuie să aibă o plasă, ataşată în aşa fel încât o minge intrată o dată în poartă să rămână acolo.

Liniile terenului de joc

Toate liniile terenului fac parte integrantă din spaţiile pe care le delimitează. Liniile de poartă vor avea 8 cm lăţime între barele porţilor, în timp ce toate celelalte linii vor avea 5 cm lătime. Liniile dintre două suprafeţe adiacente pot fi înlocuite cu culori diferite între suprafeţe adiacente ale podelei.

În faţa fiecărei porţi este un spaţiu de poartă. Spaţiul acesta este delimitat de o linie a spaţiului de poartă (linia de 6 metri), care este trasată astfel:

1. O linie de 3 metri lungime direct în faţa porţii; această linie este paralelă cu linia de poartă, şi la la 6 metri distanţă de aceasta (măsurată de la muchia posterioră a liniei de poartă la muchia anterioară a liniei spaţiului de poartă);
2. Două sferturi de cerc, fiecare cu o rază de 6 metri (măsurată de la colţul interior posterior al stâlpilor porţii), care fac legătura între linia de 3 metri lungime şi linia exterioară a porţii.

Linia de 9 metri

Linia de aruncare liberă (linia de 9 metri) este o linie intreruptă, trasată la 3 metri în afara liniei spaţiului de poartă. Atât segmentele de linie cât şi spaţiile dintre ele măsoara 15 cm.

Linia de 7 metri

Linia de 7 metri este o linie lungă de 1 metru, marcată în faţa porţii. Este paralelă cu linia de poartă şi aflată la 7 metri de aceasta (distanţă măsurată de la muchia posterioară a liniei de poartă la muchia anterioară a liniei de 7 metri).

Linia de restricţie

Linia de restricţie (limitare) a portarului (linia de 4 metri) este o linie cu lungimea de 15 cm, marcată în faţa porţii. Este paralelă cu linia de poartă şi la 4 metri distanţă de aceasta (măsurată de la muchia posterioară a liniei de poartă la muchia anterioară a liniei de 4 metri);

Linia de centru

Linia de centru uneşte mijlocul liniilor de margine.

Linia de schimb

Linia de schimb (un segment din linia de margine) pentru fiecare echipă, se întinde de la linia de centru până la un punct aflat la o distanţă de 4.5 metri de aceasta. Acest punct al liniei de schimb este marcat de o linie paralelă cu linia de centru şi care se întinde pe o distanţă de 15 cm înauntru liniei de margine şi 15 cm în afara liniei de margine (înauntrul şi în afara terenului de joc).

Echipa Romaniei

Echipa naţională de fotbal a României

România
Poreclă	Tricolorii
Federaţie	FRF
Confederaţie	UEFA
Antrenor	Victor Piţurcă
Antrenor secund	Ştefan Iovan
Căpitan	Cristian Chivu
Cele mai multe selecţii	Dorinel Munteanu (134)
Golgheter	Gheorghe Hagi (35)
Codul FIFA	ROU
Poziţionare FIFA	11
Cea mai bună poziţie FIFA	3 (septembrie 1997)
Cea mai slabă poziţie FIFA	35 (august 2004)
Poziţionare ELO	11
Cea mai bună poziţie ELO	5 ( iunie 1990 )
Cea mai slabă poziţie ELO	42 (1949, 1960)
Acasă Deplasare
Primul meci
Iugoslavia 1 – 2 România (Belgrad, Iugoslavia; 8 iunie, 1922)
Cea mai mare victorie
România 9 – 0 Finlanda (Bucureşti, România; 14 octombrie, 1973)
Cea mai mare înfrângere
Ungaria 9 – 0 România (Budapesta, Ungaria; 6 iunie, 1948)
Campionatul Mondial
Prezenţe	7 (prima în 1930)
Cel mai bun rezultat	Sferturi de finală (CM 1994)
Campionatul European de Fotbal
Prezenţe	3 (prima în 1984)
Cel mai bun rezultat	Sferturi de finală (CE 2000)

Selecţionata naţională de fotbal a României este echipa naţională de fotbal a României şi se află sub controlul Federaţiei Române de Fotbal (FRF). România a fost una dintre cele patru ţări care au participat la primele trei campionate mondiale de fotbal, alături de selecţionatele Braziliei, Franţei şi Belgiei. Totuşi între ediţiile 1950 şi 1986, România a reuşit să se califice la un singur turneu final. Între 1990 şi 2000, selecţionata României s-a calificat în şaisprezecimile sau chiar optimile a trei campionate mondiale consecutive. Această perioadă prielnică şi-a atins culmea în cadrul turneului final al Campionatul Mondial din 1994, când România, avându-l căpitan pe internaţionalul Gheorghe Hagi, a ajuns în sferturile de finală învingând Argentina cu scorul de 3-2. Ulterior a pierdut cu Suedia la penaltiuri. România a făcut de asemenea o figură bună la Euro 2000, când a obţinut un 1-1 cu Germania şi a învins Anglia cu 3-2 în grupe, trecând mai departe în sferturile de finală.

Începând cu anul 2001, echipa a trecut printr-o perioadă nefastă, ratând calificările la Campionatul Mondial de Fotbal 2002 şi cel din 2006, precum şi pentru Campionatul European de Fotbal 2004.

Antrenată din 2003 de Victor Piţurcă, România s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia, terminând pe primul loc în grupa G a turneului de calificare, grupă din care au făcut parte echipa naţională a Olandei şi vecinii săi sud-est-europeni, Bulgaria, Slovenia şi Albania.

Rugby

Insignă emisă de Federaţia Română de Rugby

Rugby sau rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunţat aproximativ ragbi) este un sport cu balonul, originar din Anglia. Numele jocului provine de la oraşul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.

Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit “sportul cu balonul oval”.

Istoric

Strămoşul rugbyului este “la soule”, sport practicat pe scară largă în Franţa, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din oraşul Rugby, situat în Anglia. Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu şi viitor pastor, a luat în braţe balonul şi l-a purtat în spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din “la soule”. Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul şi cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine balonul în mâini, într-o fază a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.

Odată cu apariţia căilor ferate însă, colegiile nu mai erau izolate unele de altele, iar întâlnirile sportive au devenit posibile. În primul rând, era necesar ca viitorii competitori să se pună de acord asupra regulilor care trebuie adoptate. La început, meciurile se jucau conform regulilor stabilite de colegiul care îndeplinea oficiul de gazdă. Nu pentru mult timp, pentru că destul de repede s-a simţit nevoia de a avea reguli uniforme. Au urmat dispute între partizanii care preferau jocul cu piciorul (dribbling) şi cei care doreau limitarea unui asemenea joc, considerat prea violent (ar trebui avut în vedere că jocul practicat în acea perioadă era diferit faţă de cel de astăzi). Din aceste discuţii s-au născut două sporturi diferite – cel cunoscut astăzi sub denumirea de fotbal şi rugbyul. Acestea, la rândul lor, au dat naşterea unui important de variante şi sporturi înrudite.

Regulile de joc, care afirmau specificitatea fotbalului jucat în colegiul din Rugby, vor fi codificate pentru prima dată în anul 1846 de către elevi, iar la 8 decembrie 1863, la Cambridge, de către studenţii acestei universităţi, foşti elevi proveniţi din Rugby.

În anul 1871, pentru a se distinge în mod definitiv de fotbal şi de “Football Association”, se naşte prima federaţie naţională: Rugby Football Union (RFU). În acelaşi an, la Edinburgh are loc şi prima întâlnire internaţională, disputată între Scoţia şi Anglia, meci încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 4-1.

În mod progresiv, RFU a adoptat diverse reguli pentru îmbunătăţirea jocului, cum sunt suprimarea unor anumite lovituri periculoase, permiterea pasei cu mâna (în 1875) sau diminuarea numărului de jucători de la 20 la 15 (în 1877).

Încetul cu încetul, rugbyul, rezervat iniţial elitelor, câştigă toate păturile sociale. În anii 1880 se pune problema profesionismului, adoptat în 1885 de fotbal]], care va determina scindarea mişcării rugbystice. Începând cu anul 1891, respectiv la un an de la înfiinţarea International Board, for însărcinat cu gestiunea jocului şi a regulilor acestuia, cluburile din nordul Angliei reclamau un ajutor pentru compensarea muncitorilor pentru timpul de muncă pierdut prin jucarea meciurilor de sâmbătă (care era zi lucrătoare), dar RFU a refuzat să admită această pretenţie. După mai multe tentative, “Northern Rugby Football Union”, o copie profesionistă a RFU, a fost înfiinţată la 27 aug 1895. Ulterior, această organizaţie a dat naştere unei variante diferite a acestui sport, denumită “rugby league”, care este practicat în ţările anglofone. Abia la sfârşitul sec. XX, rugbyul va accepta profesionismul.

În anul 2007, se numărau circa 3,5 milioane de jucători legitimaţi în întreaga lume.

Reguli de joc

Fiecare echipă are 15 jucători pe teren şi 7 rezerve. Sunt 8 jucători în pachetul de înaintare şi 7 jucători pe linia de trei-sferturi.

Obiectivul jocului este de a câştiga puncte prin:

1. Purtarea şi culcarea mingii în terenul de ţintă advers (eseu).
2. Trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse. Buturile sunt formate din doi stâlpi paraleli cu o bară ridicată perpendicular între ei.

Un “Penalty” se efectuează în al doilea mod.

Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau înainte, dacă este lovită cu piciorul.

Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulţi jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii şi îl blochează la pamânt.

Cum se acordă punctele? Eseu: 5 puncte Transformarea eseului: 2 puncte Drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte Lovitura de pedeapsă: 3 puncte

Un meci durează 80 de minute (2 reprize x 40 minute).

Grămadă

Regula offside-ului – există două situaţii: – la momentele fixe (gramada ordonată sau repunerea din margine) – în joc deschis.

Offside-ul la grămada ordonată: liniile imaginare care trec la ultimele picioare ale jucatorilor din grămada ordonată sunt liniile de offside. Niciun jucator advers nu are voie să treacă peste aceste linii, ci trebuie să aştepte la linia ultimelor picioare ale echipei proprii până când balonul iese din conturul grămezii.

Offside-ul la margine: liniile imaginare care trec la 10 metri paralele cu aliniamentul jucătorilor participanţi la margine sunt liniile de offside. Jucătorii neparticipanţi la margine trebuie să stea în spatele acestei linii până când marginea se termină.

Offside-ul în jocul deschis: orice jucător care se află înaintea coechipierului purtător de balon se află în poziţie de offside. El trebuie să fie în spatele purtătorului de balon pentru a reintra în joc. Dacă un jucător încearcă să joace un balon şutat de un coechiper aflat în spatele său, se află în offside şi este penalizat cu lovitură de pedeapsă.

Regula ţinutului la pământ: un jucător purtător de balon este obligat să elibereze balonul dacă este placat şi ţinut la pământ. În caz contrar, dacă încearcă să joace balonul, este penalizat cu lovitură de pedeapsă.

Sporturi înrudite

• fotbalul canadian, care se dispută în 12 jucători;
• fotbalul american, care se dispută în 11 jucători;
• fotbalul australian;
• fotbalul gaelic, creat în 1885, sport în care placajele şi tacklingurile sunt interzise;
• rugby league, creat în mai multe etape, între 1895-1906:
  • 1895 – scindarea RFU şi crearea Northern RFU: 15 jucători şi aceleaşi reguli ca ale RFU, dar compensarea jucătorilor pentru pierderea salariului lor şi cheltuieli;
  • 1906 – rugbyul în XIII: Northern RFU adoptă reguli specifice şi modifică formatul echipelor, care vor avea de acum înainte 13 jucători fiecare; din 1922 această variantă a rugbyului se numeşte “rugby football league” sau “rugby league” în ţările anglofone;
• rugby în VII: adaptare a jocului în XV;
• rugby în IX: adaptare a jocului în XIII;
• rugby în X: adaptare a jocului în XV;
• Touch rugby: derivat al jocului în XV sau XIII;
• Tag rugby: derivat al jocului în XV sau XIII;
• RugbyHandy sau quadrugby (născut în Canada în 1977)
• Handi-rugby în XIII
• Rugby flag: derivat din jocul în XV
• International rules football: compromis pentru întâlnirile între fotbalul australian şi cel gaelic.
• rugby pe plajă: derivat al jocului în XV, care se joacă pe nisip.

Cel mai bun jucator?